Mehedinţeni la curtea Regelui Mihai

Am avut deosebita onoare de a fi invitaţi, eu şi colega mea Beatrice Urucu, directorul Radio Severin, la sfârşitul săptămânii trecute, de Curtea Regală, la Palatul „Elisabeta“ din Bucureşti, pentru a sărbători a cincizecea aniversare a Alteţei Sale Regale Principele Radu.

This slideshow requires JavaScript.

Evenimentele s-au înscris în cea de-a şasea ediţie a proiectului „România. O călătorie regală”, iniţiat de Familia Regală a României în anul 2004, după modelul creat de Regele Carol I, acum 140 de ani. Modelul Călătoriei Regale presupune organizarea unei incursiuni culturale pentru invitaţii Înaltei Familii. Anul acesta, Călătoria Regală a fost consacrată Alteţei Sale Regale Principele Radu, care în iunie împlineşte 50 de ani. La Călătoria Regală 2010 au fost invitaţi membri ai Familiilor Regale din Europa şi personalităţi din Franţa, Belgia, Germania, Austria, Marea Britanie, Ungaria, Elveţia, Suedia, Spania şi SUA. Vineri, 27 mai 2010, la ora 18, Majestăţile Lor Regele Mihai şi Regina Ana au găzduit un Garden Party la Palatul Elisabeta, unde au fost invitaţi reprezentanţi de frunte ai comunităţilor locale din România. Au luat parte personalităţi din mediul politic, economic, academic şi militar, reprezentanţi de frunte ai culturii române, ai presei şi membri ai Corpului Diplomatic acreditaţi la Bucureşti. Evenimentul a avut loc în parcul Palatului Elisabeta, în prezent reşedinţa Casei Regale a României. Printre invitaţi s-au aflat politicieni de culori diferite, cum ar fi Ion Iliescu, Călin Popescu Tăriceanu, Cseke Attilla sau Eckstein Kovacs. Apropiaţi ai familiei regale, monarhişti declaraţi precum Simina Mezincescu şi Constantin Bălăceanu Stolnici, au retrăit momente emoţionante alături de regele Mihai. De asemenea, personalităţi din diferite domenii ale societăţii româneşti i-au urat „La mulţi ani!” principelui Radu. În onoarea Majestăţii Sale Regele Mihai I a fost organizat un ceremonial militar, cu oşteni ce purtau uniforme de curcani, de roşiori şi de dorobanţi. A fost intonat imnul regal, iar Majestatea sa a dat onorul gărzii. Atmosfera a fost întreţinută iniţial de un grup de cimpoieri, apoi de muzica interpretată de orchestra reprezentativă a Ministerului Apărării Naţionale, o orchestră cu tradiţie istorică, militară şi culturală.

Principele Radu a dorit ca la ceas aniversar să-i fie alături colaboratori din cadrul proiectului „România, altfel”. Acesta presupune implicarea familiei regale în progresul societăţii româneşti, motiv pentru care principele a efectuat o serie de călătorii în întreaga ţară, în diverse oraşe. Cu acest prilej a ajuns, în luna iulie a anului trecut, şi la Drobeta-Turnu-Severin, şi a răspuns invitaţiei Radioteleviziunii Severin de a participa la celebra emisiune a postului, „Faţă în faţă”. Realizatorul acelei emisiuni a fost Beatrice Urucu, principele Radu apreciind ţinuta emisiunii şi profesionalismul moderatorului.

Alteţa sa, Principele Radu, şi-a exprimat dorinţa de a reveni la Drobeta-Turnu-Severin – un oraş de suflet pe harta regalităţii, aici punând pentru prima dată piciorul pe p­ă­mân­tul românesc regele Carol I – şi a mulţumit tuturor pentru sprijinul acordat în cadrul proiectelor pe care le desfăşoară. La eveniment a fost invitat şi primarul Constantin Gherghe, care nu a putut onora invitaţia, dar şi-a trimis consilierul, Gabriela Pogaci. L-am mai remarcat, printre invitaţi, pe primarul Orşovei, Constantin Brăgaru, acesta însă – vorba poetului – mut ca o lebădă.

Galerie foto:

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s