Jurnal londonez (II) – despre “engleji”

Englezii sunt englezi.

În timp ce toate ţările din Europa folosesc proaspăta monedă euro,  englezii folosesc cu încăpăţânare lirele sterline, cu chipul reginei Elisabeta a II-a pe avers, iar pe revers, chipul activistei sociale Elizabeth Fry, pe bancnota de 5 lire, al celui mai celebru naturalist britanic, Charles Darwin, pe cea de 10, al economistului, omului politic şi filozofului scoţian Adam Smith, pe bancnota de 20 de lire  şi, last but not least,  al primului guvernator al Băncii Angliei, Sir John Houblon, pe bancnota cea mai mare, cea de 50 de lire. De altfel, lira sterlină este şi cea mai veche monedă care rezistă încă pe piaţă.

Englezi urăsc blocurile şi adoră casele de cărămidă, lipite una de alta, obligatoriu cu o mică grădină în spate.

Englezilor nu le place berea normală, Lager, ei au  berea lor, ale, fără acid şi foarte cremoasă.

Englezilor nu le plac americanii, pe care îi consideră aroganţi şi lăudăroşi – „cred că au câştigat de unii singuri războiul”.

Aproape toată planeta conduce maşini cu volanul pe partea stângă şi se deplasează pe partea dreaptă a carosabilului, în direcţia de mers, englezii, dar şi populaţiile din coloniile lor au păstrat acest obicei de a circula pe partea stângă a carosabilului, conducând maşini cu volanul pe partea dreaptă (cu această ocazie am aflat că şi în Japonia se circulă pe partea stângă).

Englezilor nu le place betonul, ci cărămida; uneori am impresia că toată ţara lor e o imensă fabrică de cărămidă.

Deşi lumea s-a globalizat (a se citi englezii au globalizat lumea), astfel că poţi servi un espresso sau o cafea turcească lângă Palatul Westminster, englezii sunt mari amatori de ceai şi nu de cafea.

Englezilor nu le plac scoţienii. Scoţienii nu se simt discriminaţi pentru că sentimentul e reciproc.  Literatura engleză e plină de aforisme muşcătoare la adresa scoţienilor, cum ar fi observaţia lui P.G. Wodehouse că „nu e niciodată dificil să diferenţiezi un scoţian nemulţumit de o rază de soare”. Mai spun despre scoţieni că au cea mai mică speranţă de viaţă din Europa, în special din cauza mâncării nesănătoase (spre exemplu, ei frig delicioasele batoane de ciocolată Mars).

Spre deosebire de noi, românii, englezii iubesc parcurile şi, din câte am înţeles, e destul de greu să obţii o autorizaţie de construcţie într-o zonă care este parc public. În Drobeta-Turnu-Severin, Parcul Tineretului a fost ciopârţit astfel: una bucată biserică, că românii sunt popor bisericos, una bucată benzinărie, una bucată birt, vreo două vile; porţiunea rămasă, după ce fiecare dintre feţele bisericeşti, mediatice (sic!) ori politice şi-a primit (răs)plata,  voiau să o concesioneze unui supermarket. Ce popor brav!

Londra,

12 august 2010

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s