„Vreau o ţară ca afară”

Am petrecut recent câteva zile de concediu în ţară. Nu vreau să vorbesc despre lucruri pe care deja le ştiţi, despre situaţia economică dificilă a ţării, despre politicieni ş.a.m.d.

Nu ştiu dacă m-am înţelepţit sau doar resemnat, dar ce să aştepţi după cincizeci de ani de comunism apoi ceauşism atroce. Cancerul se vindecă greu, e nevoie de ani, zeci. România nu va cădea însă, stăpânim arta supravieţuirii – în variantă romantică; în variantă practică, până nu înapoiem banii împrumutaţi nu ne permitem acest „lux”.

La capitolul „dezamăgiri” aş trece: gara de nord din Timişoara, ce pare mai degrabă una de provincie şi nu de capitală bănăţeană; străzile din Timişoara, care nu sunt prevăzute cu rampe pentru accesul persoanelor cu handicap şi, firesc, al geamantanelor cu rotile; gara din Severin, construcţie megalomanică, inutilă în vremuri de declin al transporturilor feroviare, pustie, neprimitoare, rece ca un cavou, prost proiectată (nu are lifturi, vă puteţi imagina?!), ruşinos de costisitoare (a se trece la catastiful „Aşa Nu” care au făcut ca România să fie astăzi în criză, al investiţiilor fără cap, al tunurilor criminale date bugetului de stat, al nechibzuinţei politicienilor şi impotenţei lor de a genera bunăstare socială). Mai grav este însă faptul că această construcţie nu generează profit. Aş vrea să văd acolo restaurante, magazine, cafenele, logic ar fi să înceapă să producă bani, nu să fie un cavou de termopan; m-a bucurat să văd ridicat într-un timp relativ scurt Severin Shoping Center, parcul comercial al oraşului, preţurile întâlnite aici însă sfidează bunul simţ. Suntem în Severin, ce dracu’, nu în Londra!

Iubesc Severinul, şi mă bucur să-l văd crescând, aşa cum vezi un copil mic cum creşte. Îmi amintesc cu groază de gustul amar resimţit când am revenit aici, în 2006. Severinul era un oraş-fantomă, pe pilot automat, cu un primar octogenar, un oraş rupt de lume, prins cumva într-o buclă a timpului. În doar patru ani, oraşul este de nerecunoscut. O nouă peisagistică urbană, infrastructură, investiţii de amploare în stadionul municipal, teatru, muzeu şi cetatea medievală. Toate acestea, încet-încet, vor genera profit. E nevoie însă ca autorităţile locale şi judeţene să nu se îmbete cu apă rece, e nevoie de multă înţelepciune, oraşul şi judeţul stau prost la capitolul şomaj, trebuie aduşi investitori, orice făbricuţă ridicată e un mare câştig, trebuie făcut lobby ca proiectele guvernamentale să nu ocolească oraşul ori judeţul.  Last but not least, fondurile europene, ele sunt cheia ieşirii din criză.

Tot la capitolul dezamăgiri aş trece lipsa noastră de educaţie estetică, arhitecturală. Se construieşte mult dar prost! Mai ales la sate, nu se respectă câtuşi de puţin identitatea locului, zestrea arhitecturală rurală, cuminţenia caselor vechi ţărăneşti. Am mai auzit pe unii că vor să ridice fântâni arteziene la sate. E o crimă. Dacă tot vor să construiască ceva, să ridice o copie a unei mori de apă sau a unei mori de vânt sau ceva specific locului. N-o să vină neamţu’ la Firizu să vadă fântâni arteziene nici gratis, dar o să vină negreşit să vadă o moară de apă, o mănăstire, să mănânce produse bio, tradiţionale. Hai, băieţi, că se poate!

PS 1 Ptiu! Mi-a ieşit un discurs de politician. Staţi liniştiţi, nu candidez!

PS 2 „Vreau o ţară ca afară” este numele unei campanii sociale foarte ambiţioase, demarate de trupa VUNK.

2 thoughts on “„Vreau o ţară ca afară”

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s