Émile Michel Cioran

Se împlinesc pe 8 aprilie o sută de ani de la naşterea filozofului Emil Cioran. Motto-ul cioranian al acestui blog – “Aş fi putut să exprim tot ceea ce simt dacă nu aş fi purtat stigmatul de a nu fi muzician” – nu este deloc unul absolut întâmplător sau pur emfatic. Aş putea spune că sunt ceea ce sunt (şi) datorită lui Emil Cioran.

La optsprezece ani, nu ştiam încotro să mă îndrept. Tocmai absolvisem secţia de matematică-fizică a Colegiului Naţional „Traian” din Drobeta-Turnu-Severin. Încercasem să intru la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” din Bucureşti. Am eşuat stupid, din cauza unei entorse înainte de proba sportivă. Se năruia astfel visul mamei mele de a mă vedea poliţist. Nu-mi rămăseseră prea multe alternative. Printre ele, Facultatea de Drept a Universităţii Europene „Drăgan” din Lugoj, unitate de învăţământ care făcea mare vâlvă pe atunci. Având o medie bună la bacalaureat – 9,12, am intrat fără probleme.

Aşa că din toamna anului 1998, mi-am făcut bagajele şi m-am mutat într-un orăşel de care nu mai auzisem până atunci: Lugoj. Am stat în gazdă, înainte de a-mi cumpăra „celebra” garsonieră de la etajul trei.  La început, într-o casă veche, cu parchetul umflat de picăturile de ploaie care se scurgeau din tavan; colegi de suferinţă îmi erau alţi trei severineni simpatici, Ş., F. şi D. Suficient de spaţioasă pentru chefuri, fără vecini mofturoşi şi beneficiind de suficiente paturi, casa a devenit curând loc de pelerinaj pentru colegii şi colegele noastre de la facultate.

Apoi ne-am mutat într-un apartament cu trei camere, spartan dar proaspăt zugrăvit. Bine-nţeles că nu ne-am mutat singuri, am luat cu noi şi chefurile. La bloc era însă mai complicat, că vecinii începeau să bată în ţevi ca-n ţambal. Iar deasupra noastră locuia, cu părinţii, un golănaş de-al locului, cu care, din fericire, ne-am împrietenit rapid. Deşi eram buni prieteni, era să mă caftească într-o seară, după ce l-am întrebat dacă vrea, lângă cafea, şi un trandafir. Eu nu mă refeream nicidecum la romantica rozacee, ci la gustoşii noştri cârnaţi din carne de porc tocată mare, cu satârul, condimentaţi cu mult piper şi usturoi, şi puşi la uscat deasupra vetrei.

Mi-a inspirat şi o poezie perioada asta, Carnet de student: „Seară de seară, / Pe la unii, pe la alţii, / Fumam, beam, chefuiam. /Învăţam, ca porcii în ajun…, / Meşteşugeam repede / Fiţuici scrise mărunt, / Muncă de chinez bătrân, mon cher! /Hălăduiam prin parcurile înstelate / Scuturând ţigara / Pe alei demente de singurătate. /Dormeam în acelaşi pat, fete şi băieţi, / Amestecaţi ca periuţele de dinţi / În paharul de plastic. /Aşteptam înfriguraţi, în parcul Enescu, /Din două în două săptămâni, /Plasele cu mâncare şi plicul cu bonuri de masă / Ca pe un vis în care bunicul / Apărea să ne spună / Că acolo unde se afla acum / E cald şi bine. / Trecut-au anii…/ Încă mai răsună acele dimineţi, / Când ne bărbieream fără grabă, / Cu încântare chiar…/

Cum aş putea uita vreodată cum aşteptam înfriguraţi în Parcul „Enescu” din Lugoj autocarul „Drobeta”? Şoferul era un mic Dumnezeu, la simpla atingere a unui buton uşa de la bagaje se înălţa ca prin magie şi puteai întrezări, printre zecile de bagaje, sacoşa ta de rafie legată cu sfoară. Înăuntru, borcanele cu ciorbă, cârnaţi de casă şi pecie, ouă de ţară şi, bine ascuns, plicul cu bonuri de masă şi ceva bani. Ce vremuri!

Apoi, după ce am ieşit cu bine din iarnă, prin primăvară, am început să caut să cumpăr o garsonieră. Anunţurile de mică publicitate erau publicate în săptămânalul „Redeşteptarea”, care apărea în fiecare joi. Aşa se face că, în fiecare joi, la primele ore ale dimineţii, plecam să iau ziarul. Îmi cumpăram o pungă de napolitane vărsate şi o sticlă de Coca-Cola şi mă retrăgeam apoi pe una din băncile de pe malul Timişului, privind sălciile pletoase şi râul despre care bănăţenii spun „Cine a băut apă din Cimiş, de aici nu mai pleacă”.

Citeam anunţurile, apoi articolele din ziar apoi începeam să sun. A fost să fie garsoniera de la etajul trei din blocul „Unic”. Un loc perfect: geamuri mari, prin care pătrundea fără sfială lumină, multă lumină, la doi paşi de  universitate, bloc de cărămidă, preţ bun. A fost coup de foudre, dragoste… imobiliară la prima vedere. Garsoniera aceasta a devenit, pentru următorii opt ani, universul meu. Aveam, în sfârşit, linişte să fac ceea ce îmi plăcea de când eram copil: să meditez. Târziu în noaptea, după ce devoram în singurătate câteva cărţi şi fumam câteva pachete de Kent, plecam să mă plimb pe malul Timişului. Mă întorceam împăcat acasă, deschideam larg ferestrele şi lăsam să pătrundă înăuntru mirosul de pâine de la celebra brutărie din apropiere, „Ardelean”.

Aici, în această garsonieră, am trăit iluminarea. O frază din „Amurgul gândurilor” lui Emil Cioran – „Suntem superiori morţii doar în dorinţa de-a muri, căci noi ne murim moartea trăind!” –  a deferecat porţile sufletului meu. Nimic nu avea să mai fie la fel ca înainte. E firesc, ca orice adolescent, am căzut şi eu în mrejele filozofului, dar prefer o viziune romantică despre Cioran, fără a analiza implicaţii de ordin psihologic. Cert este că, din acel moment, mi-am început ucenicia la atelierul cuvântului, şi oricât de tăbăcită mi-ar fi fost pielea după aceea, l-am slujit cu mare devotament.

PS La momentul la care scriu, tocmai s-a terminat licitaţia Cioran, organizată la Paris. Cele 82 de loturi licitate conţineau caiete de manuscrise, inclusiv în limba română – „Tragicul cotidian”, „Adolescenta” sau „Schimbarea la faţă a României” -, dar şi cărţi poştale şi scrisori adresate părinţilor, câteva fotografii, diploma de Bacalaureat, datată 5 octombrie 1928, şi paşaportul. Înţeleg că la licitaţie s-au înscris, din partea României, pe ultima sută de metri, doar Televiziunea Română şi Biblioteca Centrală Universitară. Cică Ministerul Culturii nu a avut bani să liciteze, Institutul Cultural Român nu are prerogative, iarna nu-i ca vara…


One thought on “Émile Michel Cioran

  1. Citind articolul mi-au revenit prea multe mirosuri din timpul copilariei, adolescentei, pentru ca stiu cum miroase Timisul, painea de la Ardeleanu’…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s